Evaluare si Consiliere Vocațională

Ce presupune?
Este un serviciu adresat în primul rând adolescenților și tinerilor aflați în situația în care este necesar să facă o alegere în ceea ce privește profilul liceal sau studiile universitare. Însă, este util și pentru orice persoană care nu se simte mulțumită în domeniul în care activează și își dorește o schimbare. Este un proces punctual prin intermediul căruia sunt evaluate interesele și aptitudinile individuale, urmând ulterior un proces de analiză a potențialului individual, dar și a posibilităților reale de dezvoltarea a acestuia.
Cum se desfășoară?
Primul pas constă în participarea la o sesiune de consiliere în cadrul căreia este abordat istoricul de familie, educațional și profesional și de asemenea, se discută despre instrumentele de evaluare care ar fi utile în funcție de nevoile individuale.
Cea de-a doua etapă constă în efectuarea a câteva teste care au ca scop evaluarea intereselor și orientării vocaționale. Acestea pot urmări atât evaluarea aptitudinilor, cât și a intereselor, în funcție de nevoile individuale și de obiectivele stabilite.
Ulterior, sunt discutate rezultatele testelor și este realizată o analiză a intereselor evidențiate, dar și a aptitudinilor de care persoana dispune. Într-un proces de consiliere vocațională este esențial să fie luate în considerare atât preferințele, cât și abilitățile individuale, pentru a descoperi care ar fi domeniile în care adolescentul/tânărul adult prezintă interes și dorință, dar și aptitudini pentru a face față provocărilor și pentru a desfășura activitatea educațională/profesională cu satisfacție și motivație spre creștere și dezvoltare proprie. Sunt utilizate diverse tehnici și metode prin care acestea sunt analizate și puse în legătură. Întregul proces se poate desfășura pe parcursul a trei sau mai multe sesiuni de consiliere.
Când este necesar un proces de consiliere vocațională și care sunt beneficiile?
În urma unui astfel de proces, adolescentul/tânărul adult descoperă care sunt interesele și preferințele personale legate de ariile educaționale/profesionale spre care ar putea să se orienteze cu ajutorul unor instrumente ce oferă o perspectivă obiectivă. De asemenea, faptul că în cadrul sesiunilor de consiliere se lucrează în vederea corelării intereselor cu aptitudinile individuale poate oferi o imagine unitară și completă asupra acestora, ceea ce este util în procesul de luare a unei decizii.